“Neputinţa înnăscută a intelectualului de a îmbrăca o uniformă, de a se domestici prin supunerea la convenţii îl face să pară, în unele împrejurări, nebun. Nebun, adică nevrednic. Adică inutil. Adică iraţional, confuz, în consecinţă primejdios. Şi totuşi unul din marii intelectuali este Hamlet. Un alt mare intelectual: Don Quijote. La aceştia nebunia e şi un pseudonim al vieţii (intense, revărsate peste marginile obişnuite, prin suferinţă şi fantasmagorie). Gîlgîire zgomotoasă, uriaşă, a izvoarelor primare. Trăire aparent dereglată, orgiastică, orientîndu-se însă după tîlcuri înalte. Delir al destinului ce se recunoaşte și se gîndeşte pe sine cu profunzime şi smerenie. Intelectualul, spune Alain, „se distinge de ceilalţi oameni nu prin mai puţină nebunie, ci prin mai multă raţiune.”
Gheorghe Grigurcu
